












€ 899.888

Breaza este o mică localitate de pe Valea Prahovei, foarte apreciată de turiști pentru mediul natural în care se află și pentru puritatea aerului de aici. Legenda zice că numele de Breaza vine de la ciobăniță care era…brează, adică avea o șuviță albă în părul negru. Pe de altă parte, toponimic vorbin, numele pare mai degrabă de origine slavă, el semnificând fie mesteacăn, fie pădure de mesteceni. Cert este că localitatea are ceva istorie în spate de vreme ce este menționată în documentele istorice încă de pe la 1667, atunci când se știe despre ea că ar fi făcut parte din averea Elenei Cantacuzino. Însă, dacă asta nu ar fi suficient, există un document chiar mai vechi ce amintește tangențial de aceste locuri. Este vorba de Registrele Cetății Brașovului unde este menționat un anume negustor, Neagoe din Breaza. Mult mai târziu, Breaza a devenit un important centru comercial datorită poziției sale pe granița dintre Transilvania și Țara Românească. Astfel, de la 1834 se deschide punctul de vamă Breaza care funcționează ani bun până când în 1852 este mutat la Predeal. Transformarea în punct de graniță a avut o influență considerabilă a localității unde s-au construit noi hanuri și locuințe. Breaza este declarată stațiune balneoclimaterică în 1928, an din care ea intră pe lista obiectivelor turistice din Valea Prahovei. Iar vizitatorii nu au întârziat să se arate, mai ales că aerul și condițiile naturale de aici sunt absolut ideale chiar și pentru cei cu probleme respiratorii. Clima este blândă iar umiditatea cel mult moderată. În schimb stratul de ozon și ionizarea negativă a atmosferei sunt ideale și au efecte terapeutice asupra sistemului respirator, organismelor stresate, împotriva stărilor depresive și asupra celor ce nu reușesc să se odihnească bine noaptea. Tot în stațiunea Breaza se găsesc și mai multe izvoare cu ape minerale calcice, sulfuroase, hipotone și sodice ce pot fi folosite pentru diferite cure. Proprietatea este situata în Breaza, la numai 1 oră și 30
Breaza, Breaza.
Carmen Toma
Estimare rapidă pentru un credit ipotecar

Publică rapid și gratuit
Ajunge la mii de potențiali clienți.
Informații de piață
Vezi evoluția prețurilor în timp real.
Sigur și de încredere
Datele tale sunt protejate.
Publică anunțuri pe hartă și primești contacte directe. Pagina ta e gata în 30 de secunde.
Rapid, simplu și fără costuri.
⟺ Trage pentru a roti, demo 360°
Descoperă proprietățile, explorează harta și publică-ți anunțurile în câteva minute.